Nici nu am apucat să termin cafeaua, că primesc un mesaj în plicul Whatsapp. Doamna dirigintă Gilda Preda îmi mulțumește că a avut o elevă ca mine. Există, pentru fiecare dintre noi, acea persoană care la un moment dat a rostit cuvintele magice „am încredere în tine”, „te descurci excelent”, „ai talent”, „ești cea mai bună”. Ei devin un fel de oameni-amuletă și chiar pot schimba destinul cuiva dacă apar în momente-cheie. Tot doamna dirigintă mi-a spus că astăzi este ziua cuvântului „Mulțumesc”, așa că o să preiau exercițiul acesta pentru a mulțumi câtorva oameni și câtorva oportunități care s-au ivit pe drumul meu. Ca să nu ignor etica academică, precizez că imaginea și conceptul de mai jos îi aparțin doamnei diriginte.
Cap de listă, părinții mei, care mi-au fost alături de la primul pas, care își amintesc exact cum stâlceam primele cuvinte, cât de firavă dar ambițioasă eram de mică, așa cum sunt și acum, cu niște viață adunată în spate și ceva de zis, despre lume, despre una, despre alta. Retrăiesc, de parcă a fost chiar ieri, momentul când am făcut împreună primele calcule cu bețe de chibrit, când, după ce aveam satisfacția lui 1+1 și a lui 2+1, m-am pus pe un plâns zdravăn că nu știam cum să fac cu 0+0, o cifră pe care nu o mai auzisem și care suna „academic”. Era și normal, viața are nevoie de consistență, vidul, golul, mereu ne vor întrista. Mă gândesc apoi la bunicii mei, lângă care am deslușit primele cuvinte într-o carte, primul cuvânt a fost…”citară”, la ora când în capul meu c lângă i se citeau firește “chi”. Am avut norocul să cresc într-o casă plină de cărți, cu biblioteci impresionante în ochii mei. Vreau să îi mulțumesc și mătușii Nuca, pentru că ea reprezenta la anii aceia un ideal de frumusețe spre care am aspirat mereu.
Din anii de școală și de facultate aș alege câteva nume cu rezonanță pentru formarea mea, doamna dirigintă Gilda Preda, care mi-a insuflat iubirea pentru cuvânt, pentru literatură, cu care am dezvoltat o prietenie foarte frumoasă, doamna profesor Olga Bălănescu de la Literele bucureștene, pentru că a văzut la mine, dezinteresat, pe principiul foii secretizate, un potențial foarte mare pentru cercetare academică, doamna profesor Cristina Bogdan, decan al Facultății de Litere, pentru că îmi este un model de rigoare, de verticalitate, doamnei profesor Ileana Mihăilă, îndrumătorul meu de doctorat, pentru că m-a susținut chiar și când nici eu nu prea mai credeam că aș putea duce la bun sfârșit ceea ce am început.
Pentru anii mei de studenție, îi mulțumesc Mirelei, vecina și prietena mea din copilărie, pentru cele mai reușite party-uri și seri la cămin, pentru cele mai bune zile la facultate, cot la cot la cursuri și la examene, cele mai memorabile ieșiri în oraș, iar dintre colegele de cameră, lui Vixuț, care a devenit ACEA prietenă, care m-a apreciat și m-a încurajat constant, care a venit și a rămas, cu care rezonez și care este în inima mea indiferent de distanță sau data din calendar. Sunt foarte mulți, iar ei știu cât prețuiesc să îi am alături și vreau să le mulțumesc tuturor prietenilor mei cu care am adunat nenumărate amintiri și experiențe, atât de multe că nu mai am memorie prin niciun spațiu virtual să le pot păstra.
Ca o suprascriere, îmi mulțumesc mie că am fost acolo să trăiesc toate astea. Desigur, atât de mulți oameni se perindă prin viața noastră, că nici nu am reuși să prindem în cuvinte urma pe care au lăsat-o, iar celor care m-au descurajat, care ar fi vrut să îmi pună vreun băț la roată, care nici nu m-au văzut trecând, îmi cer scuze, dar nu am obiceiul să le mulțumesc.
Sunt o carte vie 