Timpul nu trece, doar noi trecem prin timp. Este adevărat că noi ne ghidăm existența în funcție de niște date din calendar, mergem prin lume având în gând cifrele care ne dau identitate, anul și data nașterii, anul curent, vârsta pe care o avem. Zâmbim șăgalnic mereu când încercăm să ghicim vârsta cuiva sau când cineva intuiește că am fi mai tineri decât în realitate. Schimbările de prefix vin în viața noastră cu fel și fel de emoții, de celebrări, cu baloane colorate, agitarea vinului spumant, artificii. Fiecare în parte și toate la un loc dau culoare unei existențe care altfel ar fi monotonă. Sărbătorim trecerea timpului pentru că, dacă nu am sărbători, el tot ar trece.
Cu calendarul fixat pe perete sau pe birou, cu agenda în sertar, cu lista de obiective așternută pe hârtie sau memorată la miez de noapte, în prag de An Nou, suntem pregătiți și determinați să avem un an excelent. E acolo un pic de magie care ne dă speranță, un fel de reînnoire a noastră, o mică renaștere. Studiile arată totuși că un procent foarte mic de oameni îți îndeplinesc acele obiective și că, nici măcar nu va fi trecut luna ianuarie că majoritatea visurilor mărețe vor fi fost deja uitate, praf de stele. Cerneala nouă pe hârtie, aspirațiile înalte, un număr nou-nouț în calendarul anilor nu sunt totuși o condiție pentru fericirea cuiva. Zece secunde numărate în sens invers nu ne dau o nouă vitalitate, o pregătire mai bună, competențe noi, o dezvoltare personală avansată, o mai bună gestiune a banilor, mai multă putere de muncă, un job nou sau o casă a noastră. Primul minut din Noul An ticăie odată cu bătăile inimii aceleiași persoane care am fost și anul trecut.
În copilăria mea, la fel ca mulți alți copii, eram fascinată de listele de început de an, de agende, de jurnalul meu, aveam mereu sentimentul reînnoirii. Simțirea aceasta s-a estompat cu timpul, iar acum, când abia am început “un nou capitol” din Cartea care se scrie fără cuvinte, sunt doar recunoscătoare pentru toate experiențele bogate care au apărut pe drumul meu, pentru toți oamenii buni de la care am învățat câte ceva de folos. Am câteva visuri pe care le văd cu ochii deschiși dimineața la cafea, dar merg mai departe fără liste, aceeași eu, privind calm spre ce aduc zilele…cărora învăț să le uit denumirile, orele.
Sunt o carte vie 