Archives Mensuelles: décembre 2012

2012, îți mulțumesc !

Par défaut

– pentru că ai fost cel mai bun an al meu, dar nu la fel de bun cum va fi cel care va începe.
– pentru toate momentele minunate pe care le-am petrecut cu ai mei, pentru toate jocurile și râsetele și momentele călduroase care îmi vor lipsi la un moment dat.
– pentru că am mai crescut puțin, pentru că m-am schimbat mult în bine,față de ultimii ani. sau, cel puțin, așa cred.
– pentru toți oamenii dragi pe care i-ai adus în viața mea, pentru tot ceea ce am învățat de la ei. de la fiecare.
– pentru că m-ai învățat în fiecare zi că nu există limite, în orice ți-ai propune, că dincolo de zâmbetele oamenilor se ascunde mereu o emoție sau o suferință, pentru că m-am cunoscut pe mine și apoi am reușit să-i cunosc și pe ceilalți.
– pentru Pitești. pentru prieteni. pentru recunoștință. pentru experiențele de neuitat și toate momentele mele de stângăcie infantilă.
– pentru că am învățat pentru prima dată ce înseamnă să faci ceva cu pasiune, pentru dragostea de limba română și orele geniale ale doamnei diriginte (singurele motive pentru care mai merg la liceu).
– pentru zilele în care nu am făcut nimic memorabil și pentru că a nu face nimic memorabil a devenit memorabil pentru mine. știi, vreau să schimb lumea.
– pentru norocul de a avea o colegă de bancă super și pentru bucuria de a împărți chestii. pentru momentele în care ne certăm monstruos, ne aruncăm adevăruri în față, țipăm și apoi ne împăcăm ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. love her. și pentru veșnicul miros de portocală, bineînțeles.
– pentru oportunitățile pe care le-am ratat, pentru muncă și ambiție, pentru ceai și nopți albe, pentru dimineți agitate, pentru dureri de cap, pentru emoții, pentru reușite, dar și pentru eșecuri.
– pentru telefonul meu nou.
– pentru gerul cumplit din unele zile și biblioteci închise.
– pentru ședințele la dermatologie. pentru milioane cheltuite. pentru rezultatele care întârzie să apară.
– pentru că am învățat să apreciez orice lucru minor pe care îl poate face o persoană, pentru darul de a zâmbi din inimă oricui și de a-i zice « bună ziua » și « mulțumesc » tot din toată inima.
– pentru un om minunat pe care-l iubesc enorm, pentru mesaje emoționante, pentru respect reciproc, pentru visuri frumoase și împlinite, pentru mici-mari cadouri, pentru că există.
-pentru jurnalul meu, pentru bilețele, pentru liste cu liste mai mici și mai mari, pentru cele 100 kg de hârtie pe care le-am aruncat ieri, pentru toate prostiile scrise, pentru toate prostiile pe care le voi mai scrie.
– pentru că nu mai știu acum pentru ce să-ți mulțumesc, dar îți mulțumesc și pentru asta!

Cu focuri de artificii pe fundal

Par défaut

Încep să mă obișnuiesc cu obiceiul meu mirific de a amâna lucruri. De exemplu, faptul de a veni în fiecare zi de la școală și a-ți zice « hmm, azi o să-mi storc creierii pe blog.. » E ca în secvența din desene animate cu un îngeraș mic și pufos în dreapta și un drăcușor în stânga care se contrazic. Mă dau cap în cap eu cu mine însămi.
Voiam să spun că urăsc Crăciunul. Apoi citind ce am scris anul trecut despre asta, m-am gândit că aș fi chiar tâmpită să-mi schimb părerea de la o zi la alta, sau, mă rog…de la un an la altul… Așa că rectific: Urăsc ACEST Crăciun. Nu pentru că oamenii își consumă mesajele înduioșătoare care seamănă izbitor unul cu altul și pe care oricum nu le citesc, nu pentru că toată lumea își face cadouri și eu nu am bani de așa ceva și nu pentru că toți îl venerează la propriu pe Moșul drag și bun, care ajunge numai la copiii de bani gata, care oricum nu sunt impresionați de tonele de chestii de sub brad. Nu. Eu urăsc Crăciunul pentru că nu mai este așa cum mi-l amintesc din copilărie. Niște cârnați banali și un cozonac banal.
Deja v-am obișnuit cu stilul meu de Drama Qeen, nu?
A fost un semestru mai mult decât plin, dar am satisfacția că eu cu mânuțele mele am realizat ceva. Am implementat un proiect destul de fain, cu oameni și mai faini, care s-au implicat care cum a putut și cu ce a avut. Am alergat prin oraș după sponsorizări pentru a-i ajuta pe copii, am alergat prin liceu după voluntari simpatici, am discutat cu autoritățile locale, mi-am exersat talentul de om organizator și cu toate la locul lor și ne-au ieșit niște activități bestial de geniale. E chiar interesant să scrii documente, acorduri de parteneriat, să trimiți mail-uri oamenilor, să cunoști mulți tipi de gașcă, chiar dacă tu nu ești așa, să ai totul « legat cu fundiță » cum s-ar spune. Și bineînțeles că ego-ul meu zvâcnește să spun că am terminat și semestrul cu media 10, like a boss. Sunt un om ocupat, ce mai…
Și pentru că mai există câțiva care îmi poartă de grijă, pentru faptul că eu nu « revelionez », ca niște frustrați, trebuie să le spun programul meu pentru noaptea care, în afară de faptul că este recunoscută pentru cea mai mare orgie sexuală din tot anul, nu mai are nimic interesant. E mult mai funny să stai închis în camera ta, cu 4 kg de portocale în brațe și privind un film mișto, decât să privești toată noaptea o adunătură de oameni beți, care habar n-au unde se află sau cu cine au venit să bea de bucurie că vine un an nou, din care oricum nu vor învăța nimic. Ăsta e un caz particular, bineînțeles. Mai sunt și alte tipuri de petrecăreți, dar nu cu mult diferiți. Hai, să « revelionezati » fericiți!
post