The best memories…

Par défaut

Inainte de text: urmeaza un post lung, fara diacritice si plin de sentimentele autoarei.

Nu stiu voi, dar eu am niste amintiri super tari din copilarie. Mda, mi-a venit acum sa scriu despre asta. Atunci cand aveam cateva luni, ai mei plecau si ei din an in paste la cate-o petrecere si eu ramaneam cu scumpii mei strabunici. Da, cu ei. Si cum eram eu cat un paing, dormeam frate intre ei doi, intr-un pat destul de micut, iar strabunicul era..destul de mare. Si nu m-a stalcit! Parca il vad si acum citind carti intregi la cei 80 de ani ai lui la un bec agatat tacticos la marginea patului. Imi amintesc ca-mi facuse un fel de carut cu roti si lemn, datorita caruia am invatat sa merg si ca sa ma  catar mai usor pe gard, imi batuse o scandura in cuie.(odata voise sa imi faca un fel de tarc in fata portii ca sa nu ies in strada, din ala de sarma) Si imi spunea poveeeesti din razboi in fiecare zi si mancam margarina cu zahar si placinte facute de strabunica, care era strigata Marghit. Astazi ai lor copii scrantiti, care au pretins tot timpul ca_casa parinteasca e sfanta, au vandut-o cu tot cu nucul urias din fata casei si, mai mult, noii proprietari au daramat-o. fraierii care sunt! Mi-e dor de eeeei, si de “mamaia-bunica” si de “tataia-bunicu”, asa cum le-am zis de mica si cum le zic si acum.

Apoi am mai crescut. Mergeam la gradinita cu tata, veneam cu tata, mergeam la scoala cu tata si el, preda lectii de geografie. Ma asezam si eu intr-o banca cu doua fete mai dragute si desenam toata ziua. P’aia din cancelarie ii cunosteam de zici ca eram rude si viceversa. Cand nu stateam la ore cu tata, stateam cu mamaia. Elevii ei erau din astia de I-IV (ma enerveaza sa zic CICLUL primar!!) si ma simteam oarecum mai in largul meu, dar tot mari mi se pareau.

Si, in alte zile, o luam la picior de la gradinita si cum nu era nimeni pe acasa (mama la serviciu, tata, tataia si mamaia erau la scoala), nimeream pe la Cris, pe la Mihai, pe la Dana, pe la Lucia si stateam frate pana noaptea (mamele lor faceau niste mancaruri super, dar tot alea facute de mama imi placeau mai mult). Faceam numai prostii, ne jucam cu noroi pe post de aluat de prajituri, ne udam sau ne dezbracam complet si faceam baie in vreo cada, lighean, orice(eram miiiiici). Eu eram super slaba si mica si alba, iar mama ma imbraca numai cu haine pe care azi, daca le-as vedea pe vreun copil, m-as tavali de ras. Imi amintesc niste tenisi de blug cu talpa ortopedica de vreo 7 cm, pe care abia mergem, dar erau la moda atunci.

Lui tata ii placea tare de tot sa mearga cu bicicleta. Nu aveam decat un trabant vernil care abia pornea, dar era bun si ala (am mers si la mare intr-un an cu el si s-a oprit pe drum. a fost o peripetie in cel mai placut sens posibil).Asa ca mai mereu ma gaseai cu el, plimbandu-ne dintr-un loc in altul, pe la prietenii lui tata. Cunosteam toate locurile pe de rost si nu aveam decat 5 ani.

Cand a trebuit sa merg la scoala, am renuntat la hoinareli cu cine apucam si m-am pus pe invatat. Si invatam chiar bine, avand in vedere ca in clasa I am luat premiul I cu coronita. Acum sincer, toata stradania era mai mult pentru ca ai mei ma amenintau ca o sa-mi faca un card de porci sau ceva gen si o sa ma trimita pe camp cu ei, daca nu invat.

In clasa a II-a, invatatoarea mea a tulit-o, iar clasa a ramas la voia intamplarii, cu cate o invatatoare pe zi. De-aia am inceput sa fac naveta la Macin, la vreo 8 km distanta de mine. La noua ani nu prea ma pricepeam eu, dar nevoia te invata, chit ca am pierdut microbuzul chiar din prima zi. Ma panicasem, dar apoi l-am mai pierdut de vreo 2417538 de ori. Cand era iarna si se intuneca la 5, iar noi terminam orele la 7, stateam zgribulita la coltul scolii de una singura si daca mai si ploua, era chiar o fericire. Cateodata se lua curentul si nici lumina aia de la alimentara din colt nu ma mai ajuta si asteptam si eu cu zeci de tigani care treceu pe langa mine si ma faceam invizibila. Pierdusem o data si microbuzul de 7 seara si am stat la coltul ala pana la 8.30 si cand am vazut sa ce inchide si scoala, am alergat dupa femeia de serviciu de m-a salvat, dandu-mi telefonul sa-l sun pe tata. Sunt o profesionista in du-te-vino, doar am 8 ani intregi de naveta pana acum. Daca strageam toti banii cheltuiti pe asta, imi construiam o casa. La Gheorghe Banea, noua mea scoala, am avut mult mai mult succes in cariera. Nici nu se pomenea sa iau alt premiu decat I. Si a tinut faza pana intr-a VIII-a. Mi-e dor de toti si de toate. Acum m-am lasat pe tanjala si nu am mai invatat la fel, nu m-am mai implicat prea mult, pentru ca, sunt destui in liceu care sunt vazuti mai bine ca sa mai am si eu loc.

Pana prin clasa a VII-a ne intalneam “pe strada la Alina”, cu Mirela, Luci, Cristina si Alina, evident. Si incingeam niste jocuri de nici eu nu stiu de unde le scorneam, majoritatea in curte la Alina. Faceam perechi de ziceam ca suntem la Dansez pentru tine si era complet, cu coregrafii si muzica live, cantata de noi in timp ce dansam. Toate dansau bine, dar nici cu mine nu mi-e rusine. Si nici nu ne sfiam cand se mai uitau babele peste gard. Ne mai jucam Tarile, “de-a circul”, “de-a primaria”, “de-a mama si de-a tata”, ascundeam caramele din alea ieftine pe unde apucam si le cautam pe rand si pana nu terminam jocul, nici ca ne atingeam de ele, “de-a magazinul” si cea mai tare, “de-a moda”. Da, faceam prezentari de moda pe un podium care era de fapt un damb, ne ridicam tricourile si le prindeam in fel si chip ca sa fim cat mai trendy sau fustele le faceam mai scurte, mai lungi si unul dintre noi anunta la “microfon” fotomodelul care defila. Din cand in cand faceam picnicuri si o luam de nebuni pe campii cu doua clatite intr-o sacosa si o sticla cu suc la plic, din ala de dadeai doua mii de lei la vremea aia. Ne facusem si insectare. Eu eram mai norocoasa, caci regretatul meu bunic imi adusese unul gata facut de la scoala si eu doar il completam. Tot pe camp mergem la vanatoare de insecte si o data, eu si Cris am prins niste paianjeni colorati cu galben si albastru, zici ca erau niste ochi scosi, pentru ca mai apoi sa aflam ca erau veninosi. Eu ii luasem cu o frunza, curajoasa de mine!

Imi venise mie o idee cu un club, de ne intalneam zilnic la mine si desenam niste bazaconii in functie de “tema zilei”. Spre exemplu, ziua mediului. Pac, afise cu mediul, pe care le lipeam pe stalpi si se holba lumea ca la targ. Facusem si videoclipuri cu viorile mele, ca am doua. Alina era singura care detinea pe atunci un telefon din asta evoluat, care filmeaza. Si am compus frate un cantec, de te durea capul, dar era compozitie proprie si videoclipul in care eu eram in centrul atentiei, dandu-ma in leagan, cu Mirela si Luci de o parte si de alta care dadeau de zor din viori a iesit mai ceva ca ale lui Iulian Moga.

Cand a aparut frate-miu Darius, m-am bucurat la inceput. Era chiar dragut sa locuiesti cu un bebe in casa, chiar daca plangea tot timpul. Mama ma persecuta cu supravegherea lui si nu prea mai puteam sa merg “pe strada la Alina”. Si cand a mai crescut, tot mi-l dadea pe cap la joaca si cand ii venea lui, trebuia sa plecam acasa. Ce necajita mai eram!

Odata cu plecarea Alinei in Italia, s-a cam spart gasca, dar intre mine, Mirela si Cris a ramas tot legatura aia.

TO BE CONTINUED…

P.S. poate v-ati regasit macar intr-un fragment din tot ceea ce v-am povestit eu aici..

Publicités

"

  1. Copilaria este o perioada minunata a vietii. Ne dam seama de asta mai tarziu, cand putem privi in urma. La fel e si cu adolescenta. E plina de farmec, dar numai dupa ce ai trecut de furcile ei caudine.

  2. Frumoase amintiri ai din copilărie…Şi eu am avut parte de cei mai frumoşi ani în copilărie, lipsită de griji, crescută sub atenta supraveghere a buniciilor şi străbunicii, aş vrea să mai am parte măcar de frânturi de atunci.

  3. @Blue: intr-adevar, pot spune ca mi-e dor de copilarie, daca se poate spune ca m-am despartit vreun pic de ea. o zi frumoasa!:)
    @Ana-Maria: Multumesc frumos!:)

  4. Cred ca nimeni nu ar putea sa-si uite vreodata propria copilarie.Este cea mai frumoasa perioada din viata noastra,in care cu totii eram lipsiti de griji si eram in centrul atentiei!
    Si imi placea sa fac prajituri/inghetata de pamant amestecat cu nisip/pietris:)))

  5. Ma simt atat de nostalgica. Mi`e tare dor de copilarie. Si in special, de faptul ca nu aveam griji si totul se rezuma la jocuri si distractie. Uneori, cand simt ca nu mai pot, as vrea sa fug in trecut..

    • @DianaEmma: si mie imi plac de pe la altii.
      @Imperfecta’: pai fugi!intotdeauna cand mi-e dor de vremurile alea, ma comport la fel (mbine, intr-o oarecare masura) si ma joc cu fratele meu sau cu alti copii de la strada:)

  6. Pingback: Unde esti, copilarie? | Confessions of an imperfect girl

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s