What may I say when I don’t know what.

Par défaut

Mă întreb din ce direcţie trebuie citite posturile mele ca să aibă sens. Încercaţi totuşi de la coadă la cap…Azi am avut muncă de echipă, în sensul ăla că ne strângem la cineva acasă, cumpăram suc, floricele, prăjituri şi ciocolată caldă şi jucam teatru. Eu am fost acel cineva. De azi dimineaţă m-am învârtit în loc, gândindu-mă cum să par o gazdă mai bună/ drăguţă/ primitoare/ ok. Am aşteptat-o pe Claudia, care a mers pentru a doua oară în viaţa ei cu un microbuz de una singură şi a ajuns întreagă. Nu ştiu cât la sută a fost teatru, dar cu siguranţă am vorbit mult-mult-mult.& îmi plac mult caisele veeerzi& Apoi am făcut un tur al “oraşului”, adică văzuttoatemagazineleposibile eeeend, la sfârşit, serbare la grădi cu D-l Goe în rolul principal, singurul aplaudat la scenă deschisă de mine şi Claudia (îs mândră de frate-miu). Nu ştiu de ce simt nevoia să dorm. Băi, da’ să fie somn din ăla de 16h/24. Sooooomn, muuuult sooooomn!!! Şi ştii ce? Vine vacanţa. Ştiu că nu ştiai…Şi mi-am propus programul cu “o carte pe zi” (care va fi de fapt “o carte la 5 zile”, dar nu contează) din bibliotecile personale. Heeei, îmi doresc mult o bibliotecă din aia miştoacă sub formă de cerc, din lemn şi vopsită cu culoarea…ei bine, nu ştiu ce culoare şi agăţată pe perete, sau măcar una pe verticală cu supooooort. Aş vrea să-mi fac eu, dar am nevoie de chestii. Oricum o să rezolv asta în vara asta cu tati…mmmm…nu ştiu ce să mai zic…hai pa!

Publicités

"

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s