9 D, la Constanţa

Par défaut

Nu ştiu cum să încep să vă povestesc din excursia noastră la Constanţa, încât asta nu are început. Ba da, are. Trezirea la 4.30 dimineaţa. O oră mai târziu eram în staţie disperate pentru că nu aveam cu ce să mergem la Măcin, eu vorbind la telefon în acelaşi timp cu diriga şi Alex, ambii “impacienţi”, eu calmă rău. Noroc că ne-a rezolvat tati, ştii că te iubesc. Apoi, în microbuz, eram cea mai entuziasmată, adică exact aşa:

Drumul a fost prea lung, şi nici nu îndrăznesc să mă gândesc cum ar fi fost dacă mergeam la Braşov sau Slănic, deci nu vreau. Nu-mi amintesc decât că am ronţăit covrigi şi biscuiţi non-stop şi am râs cu Claudia mult de tot. Aaaaa, şi tortura lui Salam care a ţinut până i s-a terminat bateria la laptop tipului manelist, urmată de o :”Evrikaaaaaaaaa!”. A fost ceva divin. Diriga a făcut pe DJ-ul pentru că aveam microfon. Şi-o spun şi la începutul postului: AVEM CEA MAI CEA DIRIGĂ EVER!

Rochia mea verde s-a transformat în chestia de mai sus. Aşteptam biletele pentru Delfinariu, care avea prima reprezentare la 11 şi era abia 9, deci am plecat la geamie/moschee.

Ăla e turnul în vârful căruia ne aflam 10 minute mai târziu, după 140 de trepte Amin!, pe un culoar întunecat şi îngust cât să încapi doar tu şi să poţi respira decent. Sus era un curent…

Da, era un curent şi se vedea cam aşa:


Mi-am luat şi o vedere pe care am dat un leu şi e cu moscheea, cerul albastru şi turnul înalt şi…gata, prea multe detalii. Apoi am mers să-l vedem pe Ovidius, ăla pe care îl “traducem” la latină. Eu una n-am pierdut ocazia sa-l inj  să-i adresez două vorbe.

 Şi pentru că se uita prea atent în jos, pac o poză de grup:

 Trebuie să mă credeţi că diriga, nu numai că e cea mai cea, dar e şi creativă. A venit cu un steag albastru pe care scria 9 D şi l-a înalţat aşa…ca să nu ne pierdem+ fluier ca să strangă turma. N-am poza cu ea seaparat decât pe plajă, unde am fost pe la 4/16.00, dar…soarta.

Să revenim. Ora 10, faleză. Poze. Apă. Nisip. Cazino. Şi eu:)))).(nu-s narcisistă, dar având în vedere faptul că e blogul meu, postul meu, pot să pun poze numai cu mine)

Nu vă plictisesc cu prea multe cuvinte…Acolo e statuia lui Mihai Emineascu şi a Veronicăi Micle privind spre mare. So romantic! Nu ne-am băgat şi noi să facem poze pentru că erau prea mulţi turişti care făceau asta. Mai jos e Farul Genovez despre care ne zisese diriga la şcoală de 100 de ori, ca să vezi ce?

 

După ce ne-am mai învârtit pe acolo, am intrat în apă, sau…mă rog, au intrat în apă şi au făcut nişte poze.

 After (ca să nu zic după, după, după) ne-am dus la autobuz şi am luat-o spre Delfinariu, pe care l-am mai văzut de 3 ori, deci nu eram atât de curioasă.

Mai sus e CEN-CEN, singurul delfin care asculta de instructori/ ce-or fi.  Nu ştiu de ce, dar eu mă bucuram ca un copil de 3 ani de fiecare dată când sarea din apă şi aplaudam cel mai tare. Oricum, îmi era mai mult milă de ei. Făceau asta doar pentru că li se cerea, iar ăia obţin o groază de bani pe seama lor.

La Planetariu am văzut o noapte astronomică, adică s-a făcut brusc întuneric şi era o atmosferă de “ce somn îmi e!”. Doamna care ne prezenta constelaţiile şi stelele şi fiecare denumire în parte avea o voce ca la Teleenciclopedia. Românul e român peste tot, aşa că s-au pus la taclale în plină noapte astronomică.

Aaaaand, the best part of, filmul în 3D pe care era cât pe-aci să-l pierdem pentru că ne-am dus în City-Park  Mall şi trebuia Tomis Mall, sfârşind printr-o fugă infernală pe scările rulante pe care le-am luat drept nerulante, Piraţii din Caraibe 4 în PREMIERĂ.

 

Nu pot sa descriu în cuvinte cât de miştoc a fost şi cât de tare i-am rupt mâna lui Mădălin care a avut ghinionul să stea lângă mine, la vreo trei scene horror. Sunt oficial îndrăgostită de Jack Sparrow, cel mai carismatic şi amuzant pirat din toate timpurile, din cauza căruia am râs 50% din film.

În afara sălii era un decor super tare, ca într-un oras şi am făcut poze lânga felinare. Era aşa răcoare şi semi-întuneric. Eu una n-aş mai fi plecat şi aş fi ramas şi la “The Bad Teacher”. Mai vreaaaaaau! N-au mers toţi copiii la film, doar care au vrut. Restul au mers cu diriga prin Mall şi şi-au cumpărat chestii. Dar eu nu am regrete!

Astea-s păpuşile pe care o să mi le cumpăr când o să am o căruţă de bani. Erau scumpe rău, dar deosebite.

A urmat Satul de Vacanţă, unde am mâncat şi noi, ăştia mai prăpădiţi care n-am avut timp de KFC şi Mc câte o shaorma de la colţ, care nu avea sare cât să-mi fie mie de ajuns, drept pentru care am aruncat-o. Şi m-am dat în caracatiţăăăă şi în trenuleţul ăla care te urcă sus şi îţi dă drumul cu viteză şi care nu se numeşte Mountain Rousse (sigur am scris greşit!) În caracatiţă m-am dat cu Claudia, căreia i-a zburat geanta în viteza aia şi peste care era urcată/ alunecată. În trenuleţ am fost cu Mirela şi Mădălina şi am început să ţipăm înainte să pornească. Cea mai tare faza îi aparţine Alinei, care ţipa dintr-o roată : ”Opriiţi! Opriţi, n-auziţi!? Vă dau în judecată! Vă dau în judecatăăă!”

Apoi plajă:

Deci vă rog să observaţi steagul…

În spatele meu este un salvamar cu părul creţ cu care au vrut să facă poze toate fetele, dar n-au îndraznit. Eu aaaam!

De la 19.45 până la 20.45 am avut voie în Carrefour, unde eu am ajuns cu doi lei în total, după ce am cheltuit ca disperata tot-tot.

Drumul la întoarcere l-am dormit, deci nu vă pot povesti mare lucru, dar a fost foarte scurt. Pe la 11.00 noaptea, domnul Bekir ne-a dus la Jijila cu un microbuz care era jumătate microbuz, jumătate căruţă. Eu am avut privilegiul să stau pe locurile din faţă şi să dorm încă 5 minute.

Mi-a plăcut chestia asta şi cel mai mult m-a enervat faptul că cei din jurul meu nu-mi răsplăteau entuziasmul nici măcar cu un zâmbet. Atâta seriozitate. Şi suntem uniţi. Am remarcat asta, eu, care credeam că nu suntem. Suntem.

Later edit:

Şi inevitabilul s-a produs. Nu au fost numai lucruri roz tot ceea ce am trăit eu personal. Ne-am rătăcit chiar dacă aveam steag şi fluier. Eu şi Claudia, după ce am mers la un magazin unde am luat o rochie pentru ea, care era udă fleaşcă, ne-am trezit pur şi simplu singure, într-un loc pe care nu l-am văzut în viaţa mea, înconjurate de câteva sute de oameni care roiau de colo-colo. Vroiam să o luăm la fugă, dar nu cred că era cea mai bună soluţie. După ce ne-am gândit în fel şi chip cum s-o sunăm pe diriga  şi să ne imaginăm ce bătaie am putea lua, am sunat-o. Deci da, am mai spus-o, o repet, atât de calmă şi înţelegătoare a fost şi ne-a indicat la telefon pe unde s-o luăm, încât am rămas :O. Oricum nu ne-a ieşit. Am mers drept înainte încercând să ajungem la podul ăla peste o băltoacă până am întrebat-o pe o doamnă cu un copil mic în braţe care ne-a zis că trebuie să ne întoarcem. Am alergat cu 200 km/h, timp în care diriga ne întreba unde suntem: “văd podul! Da, el e! Fugi într-acolo!” Când am văzut-o în sfârşit pe diriga cu mâna sus şi cu steagul mi s-a luminat faţa. Eram în sfârşit toţi.

Publicités

"

    • Creanga? eu credeam ca merg mai mult spre cartarescu, ala de scrie lucruri abstracte. merciiiii, Giana! plimbarea a fost benefica si oricum n-o s-o uit asa repede.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s