Johnny, la gente esta muy loca!

Par défaut

Sunt cea mai irascibilă personă din viaţa mea şi am pretenţii prea mari de la ceilalţi. De-aia azi la ora de română trebuia să lucrăm în echipă şi…fleoşc, m-am trezit plângând cu lacrimi de crocodil pentru că ceilalţi nu erau de acord cu mine. Şi, desigur, a fost de ajuns o singură privire în ochii Marinei ca să râd în hohote după. Am nevoie de o pauză luuungă, fără trezitul devreme, la 7.10, când eu la 7.30 trebuie să fiu în staţia de microbuz, fără certurile cu părul meu (app, te urăsc şi pe tine, Vânt!), fără crizele de râs cu Marina, fără “oooo, doamne!”al Claudiei, fără doamna dirigintă şi moralele moralizatoare…Nu ştiu de ce, dar în unele zile dau la fiecare colţ de persoane care-mi provoacă frică de moarte, cum ar fi drunk ppl. Felul lor de a reacţiona mă amuză oricum. Spre exemplu: unii se prefac că se apleacă peste cineva ca să-i zică ceva şi, ei bine, rămân acolo, unii încep să danseze pe manele, deşi probabil iubesc rock-ul, unii adorm unde-apucă, ceilalţi îi supravegheză şi cei mai uber funny încep să filmeze cu telefonul ăla ieftin şi uzat orice obiect al cunoaşterii: soţie, copii, nepoţi, strănepoţi, o floare, o sticlă de vin, orice adică. Sau mai e cazul celor pe care-i vezi descheiaţi la cămaşă de la burtă în jos =)) şi care încearcă să te ademenească cu vreo bombonică. hihi. Sunt într-o campanie de strâns cartoane colorate şi autocolant şi hârtie glasse şi aracet şi…orice de genu’ pentru când o să mergem la grădiniţe. Încă mai am speranţe că o să mergem într-o seară la cinema cu diriga. Cred că mă îndrăgostesc de Iepuraşii Clopoţel, adică Păpădie şi Brebenoc şi vreau primăvarăăăăăăă! Hai să cântăm, poate-o convingem…(deşi titlul meu vrea să fie altceva).

Publicités

"

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s