Abstract.

Par défaut

Azi a fost o vreme superbă!!! Am observat că, odată cu încălzirea, au şi ieşit piţipoancele la plimbare pe şosea. Cel puţin eu m-am întâlnit cu ocazia celor 201301 drumuri până “la foto” cu vreo trei grupuri de câte două care se învârteau în cerc, fără rost. Şi mi-am zis în sinea mea:”ce bine de astea, n-au de învăţat pentru olimpiada la istorie, n-au teme de făcut, treburi prin casă sau pe lângă…ce viaţă!”Bineînţeles că imediat cum am ajuns acasă, am întrebat-o pe mama ce părere are dacă m-aş plimba şi eu aşa…şi eram sigură că o să-mi dea răspunsul ăla, sau o să-mi dea iar sfaturi despre cum să nu ies la discotecă, la terasă sau alte locuri unde se bea, se fumează, se bârfeşte şi de unde se vine târziu acasă. Deci da, eu mai am un piiiic şi fac 6 16 ani şi-s mândră foc pentru “întârzierea mea” într-ale “distracţiei”.Acum câteva zile mă întreba o colegă ce fac eu acasă când ele ies la plimbare. Păi…în unele zile stau pur şi simplu all the day, uitându-mă la monitorul ăsta, citind toate posturile de pe toate blogurile şi toate comentariile posibile de pe bloguri şi facebook + yahoo messenger care a început să mă cam plictisească. Uneori scriu tot ce se poate scrie: poezii, proză, teme/ pictez cu frate-miu nişte desene care urmează a fi lipite/expuse pe şifonier de Darius, care are tot acolo o statistică foarte mişto,un fel de tabel unde îşi bifează zilele libere. Urăsc “housework-urile”, dar mai fac şi asta sâmbăta.Mi-am pierdut o groază de weekend-uri citind cărţi de dimineaţa până seara şi cred că am început să am probleme cu ochii şi capul pentru că acum, dupa 50 de pagini mi se amestecă literele, iar pereţii gravitează în jurul meu. Desigur, a citi în weekend e chiar jenant. E mult mai “la modă” să ieşi cu fetele undeva. În fracţiuni din timpul liber mă trezesc în faţa televizorului, privind desene animate. Faza e ca, de multe ori, în spatele meu stau şi mama şi tata cu gura căscată. Mie-mi place mult să merg în vizită la var-mea şi să ştii, Oni că puţinele dăţi când am dormit la tine (sau…mă rog, să presupunem că am dormit, exceptând crizele de râs), adică între tine şi Geanina mi-au plăcut muuuult şi mai vreau. Mă primeşti? Alteori vorbesc la telefon muuult cu Claudia/cu Ilenutsa/cu Adnana, atunci când are una din noi credit. Mai nou, m-am implicat, dar pot să mă dezimplic în nişte concursuri de creaţie şi analiză literară şi…cel mai important, o chestiuţă cu “Şcoala de vară de la Sighet”, unde eşti admisă tot pe bază de concurs. Mai privesc şi câte-un film, dar mai rărut, că-i mai drăguţ. Printre ultimele e “Black Swan”,pe care nu l-am înţeles chiar în întregime şi urmează “A walk to remember”.Azi, spre exemplu am învăţat nişte aberaţii despre nişte sumerieni, egipteni, akkadieni şi pot să pronunţ, în sfârşit “Tiglatpalassar I” şi “Nabucodonosor al II-lea”. In the end trebuie să spun că mi-e cam frică de ceea ce se întâmplă în Japonia şi mai ales, mi-e frică de ziua de 19 martie când merg eu la olimpiadă şi când luna se apropie de Pământ exagerat. Am atâtea chestii de făcut în viaţa asta şi vreau să mă văd mireasă şi profesoară /stewardesă /translator/ceva la ambasadă (ultima e departe, dar nu imposibilă) şi multe altele. C ya!

Publicités

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s