Archives Mensuelles: janvier 2011

Particularităţi.

Par défaut

Am descoperit recent că am un obicei foarte naşpa de a reţine chestii inutile.Pot să zic exact când e data de naştere a prietenului prietenei unei prietene (v-am spart, ce mai…) sau cu ce a fost îmbrăcată colega mea de bancă, Irina, acum o săptămână.Azi spre exemplu m-a amuzat programul din autogară- 5.10-20.54!(deci, e foarte bine “şi 54 de minute” pentru că funcţionara până la şi 55 deschide şi închide uşa după ea).Deci n-o să-l uit.Clar.În clasa a IV-a am fost la Piatra Neamţ şi am vizitat mormântul tipei ăleia…cum îi zice, Veronica Micle şi am reţinut versurile scrise pe crucea ei. Serios !Cred că n-o să uit niciodată meniul cantinei unui liceu din Drăgăneşti-Olt, agăţat pe perete, unde am fost în a V-a : dimineaţa-ouă, la prânz-ouă, seara-ouă :))).Faza e că nu pot să reţin chestiile esenţiale :numărul de telefon al mamei, media mea generală din a VII-a sau data de naştere a lui Taty :)).Cam naşpa. Toată lumea se uită la Paul !!! :))

Jocuri erotice cu mortul din balcon…

Par défaut

…este probabil cea mai « carechiarmerită » piesă de teatru, mai exact o comedie.Eu cel puţin am râs 1 h şi 50 de minute non-stop.Dar parcă mai mult m-a impresionat clădirea teatrului.Şi când intrai acolo…rămaneai cu gura căscată la toate chestiile-alea imense care-şi schimbau culorile lent şi mai ales pianista din mijlocul holului care cânta abracadabrant.Ca să nu mai zic de milioanele de scări suprapuse pe care oricum te rătăceai, vrând-nevrând.

            Toate astea nu prea mai au farmec atunci când vezi că persoanele care merg pentru prima dată la teatru se străduiesc din răsputeri să arate asta. Spre exemplu…era o sală specială în care se ţineau hainele pe care le preda fiecare unei cucoane care făcea figuri că n-ai agăţătoare.Comicul a început înaintea începerii spectacolului pentru că unii elevi nu au aşteptat numărul umeraşului pe care i-a fost pusă haina şi femeile-alea alergau disperate pe hol : « puişor…haina ta ce culoare avea ?era roşie sau neagră ? ».

            Asta nu-i nimic…în sala de spectacol-altă comicărie…nu ştia nimeni care e locul lui, ce a vrut să zică doamna de la intrarea în sală, cine, ce, unde, când.

            Eu, previzibilă, m-am aşezat lângă două colege cu care eram sigură că nu mă voi plictisi în cazul unei piese plictisitoare. A fost cam naspa pentru că stăteam lângă doamna dirigintă, căreia, din pricina celor prezentate anterior, îi cam pălise zâmbetul…

            Hei…dar noi suntem copii mari de acum…aşa că toate scenele din piesă ni s-au părut banale, adică, cel puţin eu am descoperit asta. Nu ştiam că am capacitatea asta !

            Să vă zic în mare despre ce era vorba : Ministrul Richard Willey îşi petrece noaptea la un hotel luxos, alături de secretara opoziţiei, Jane.Ambii îsi minţiseră anterior consorţii că se află altundeva, de fapt.Noaptea de dragoste a celor doi este tulburată de apariţia unui mort din balcon. Şi…mai sunt atâtea chestii de zis, dar n-am chef acum.

            După ce s-a terminat totul…aveam fixată întâlnirea cu mortul, mai exact cu actorul Marcel Turcoianu, cică absolvent al liceului nostru. Woow, ce onoare!Noi toţi ne uitam unul la altul, habar n-aveam cum să ne băgăm şi noi în seama. Noroc că tipu’ era în trecere, se cam grăbea. Buchetul de flori, ăla mişto şi scump, mai ales scump, a stat la mine în braţe cam tot timpul. Nu vroia nimeni să-l ţină şi dupe mi-am dat seama de ce:”poate se duce fraiera cu buchetul să-l dea actorului”.În momentul ăla, mi-a picat fisa…”Ilenuţa, du-i tu buchetul, că n-am discurs!”…apoi a urmat Adnana-refuz categoric.Până la urmă, mai mult împinsă decât de bună voie, mi-am luat inima în dinţi şi nici nu ştiu ce i-am zis, dar îmi amintesc că mi-a răspuns „mulţumesc!” Asta înseamnă că i-am zis de bine;)         

            La întoarcere, pe bac, i-am dus dorul colegei Marcela care urma să ne cânte melodia din „Titanic”.Ce mişto era dacă ne scufundam! Dar…ne-am mulţumit cu un scurt recital al deja celebrei Simona Ţopea care ne-a cântat, la cerere „cu nasul de indiancă”.Toţi se strânseseră în spatele autobuzului şi unii ţipau, unii aplaudau, iar alţii se tăvăleau pe jos de râs .(Mbine…voiam să zic că în timpul ăsta eu urlam afara, pa bac, pentru că-i distrusesem telefonul lu’ tata şi urma să dormim, eu şi Mirela, prin boscheţi pe la Măcin, pentru că n-aveam cu ce să sun acasă,adică, habar n-aveam care e numărul exact…resping tehnologia!).Totul e bine când se termină cu bine…cred. Şi acum…urmează o groază de teme la jurnalistică pe marginea evenimentului.Naşpa!!!

Din clubul anti-manele…

Par défaut

De ceva vreme mă pregătesc pentru olimpiada la limba română şi printre atâtea comentarii la diverse chestii, mi-a venit o idee: să interpretez versurile unui mare poet,nu ştiu exact cum se numeşte, dar cert e că există şi o linie « muzicală » pe aceste versuri, sub forma unui « chanson triste ».Pentru cine nu ştie, les chansons tristes ar însemna prin traducere-manele. Iată ce-a ieşit…

            Poezia  «e însăşi viaţa » (Tudor Arghezi), un fel de eter subtil care pe toate le influenţează, o esenţă a tuturor existenţelor,a existenţei umane, chiar şi a celor mai penibile, cum ar fi existenta manelelor. « Pretutindeni şi în toate este poezie ».

            Creaţia « autorului necunoscut » expune o temă des abordată in astfel de scrieri, tema şoferiei : « Eu sunt şoferu’ trăznit hopa hopa/Pe fete le-am zăpăcit hopa hopa”. Prin intermediul acestor versuri, eul liric nutreşte sentimente de superioritate faţă de ceilalţi şoferi.

            În prima parte ,actul artistic este prezentat într-un registru colocvial, folosind termeni de cea mai uzuală întrebuinţare:” Câte gagici cu raba am plimbat/Nici măcar una nu mi-a scăpat da da dada”, „Toate gagicuţele din sat/La mine-n cabină s-au urcat la lalalaiiiii”.De remarcat sunt elementele paraverbale „da da dada”, „lalalaiiiii” şi „ hopa hopa”,folosite cu scopul de a menţine ritmul constant.

            Adresarea directă către cititor menţine strânsă legătura care se realizează încă de la început între eul liric şi cititor.Tonul se schimbă, într-unul solemn, trecând de la registrul colocvial la unul elevat. Se constată o tentă uşoară de ironie prin structura:” Cichi cichi bamba/ Sunt cel mai trăznit şofer din sat hopa/Cu raba ies la agăţat hopa hopa”.Poetul vede, prin aceste structuri, o modalitate de a înlătura orice urmă de monotonie, el identificându-se cu vorbitorul nativ.

            Cea de-a doua parte a operei dezvăluie cititorului originalitatea descrierii, autorul regretând depărtarea de linia de modernism a cultului artistic român:” Hârcă marca, dar îmi merge treaba/Aşa rablă cum e ea, dacă o scot la şosea/O sută la oră fac cu ea”.Prin intermediul acestor versuri este creată o lume feerică, un cadru natural care încântă orice privire, şoseaua fiind elementul principal al cadrului prezentat.

            Motivul literar al „gagicii” a fost abordat de-a lungul timpului în numeroase opere literare, ca de exemplu:”Fie ploi, fie ninsoare/ Stau cu gagica la soare”, alături de multe alte motive precum: banii, duşmanii, maşina bengoasă, bărbatul ideal şi cocalar, boss de boss ş.a.

            Aceste versuri nemuritoare, natura, viaţa, omul şi manelele sunt nişte poeme care comunică între ele, fără sfârşit, împrumutându-şi taine din lumina şi din melancoliile obscure. Acesta este motivul principal pentru care ele ne provoacă o imensă stare de tristeţe.

Un strop de literatură română…

Par défaut

Zilele-astea mi-a venit aşa un chef de citit exagerat. Ţinta: operele consacrate ale lui Demetru Demetrescu Buzău sau Urmuz…Cum adică cine este ăsta ? E autorul care a scris cele mai de nedescifrat opere literare şi care s-a sinucis la nu ştiu câţi ani ca să aibă o moarte originală.Şi trebuie să recunosc că au fost primele chestii pe care le-am citit şi din care n-am înţeles nimic nimic nimic.E genul de autor pe care îl poţi citi zile întregi fără să ai habar de ce vrea să zică. Spre exemplu, în « Pâlnia şi Stamate »,personajul feminin este o pâlnie….chiar una ruginită ! În « Ïsmail şi Turnavitu » n-am putut să-mi dau seama care e personajul feminin pentru că primul, Ïsmail, se transformase într-un bidon, iar Turnavitu într-un borcan, care borcan reprezenta de fapt un întreg Univers cuprins într-un spaţiu foarte mic.Şi culmea…pe internet nu există nici măcar o interpretare a lui Urmuz, probabil pentru că nimeni nu a reuşit să o facă. Oare ar putea cineva, vreodată, să publice o carte de comentarii privind operele lui Urmuz ?…Mă îndoiesc….ok. pa.